Oamenii, poveștile lor de viață și dorința lor desăvârșită de a trăi și lupta!
Onestitatea, altruismul, dreptatea, prietenia. Acestea sunt valorile ce stau la baza personalității mele. Pe unele le-am consolidat puternic, anume după ce am început să mă implic total în activitățile de binefacere. Oamenii de lângă mine mă învață continuu.
Câțiva ani în urmă, am conștientizat cât de importantă este viața socială pentru mine, dar mai ales cea umanitară. Sunt împlinită atunci când pot fi de folos și nu contează dacă este vorba despre o mână de ajutor sau doar despre un umăr pe care cineva pe care cineva să se sprijine.
Această creștere a fost în timp, ani de zile, pas cu pas. Inițial, au fost unele prejudecăți legate de corectitudine, de veridicitatea activităților, de apariția mea în mediul online ca voluntar, apoi ca inițiator de campanii. Dar depun suflet în tot ce fac, o fac din inimă și nu are cum să nu iasă bine. Încă învăț, încă greșesc și cred că o voi face toată viața. Dar îmi asum acest proces și îmi dau toată silința ca să fiu mai bună azi decât mine, cea de ieri.
Multe momente îmi perindă în față, dar două cred că m-au marcat mai mult și au fost o treaptă în cariera mea și dezvoltarea mea emoțională. Primul moment ar fi ziua în care am zburat în Turcia pentru a o vizita pe Ludmila Gavriluță (diagnosticată cu cancer) de ziua ei, împreună cu fiica ei care era doar un copil. Voiam mult să-și vadă fetița, știam că aveau o relație minunată, dar și mai mult voiam să mă testez pe mine și tăria mea în fața cancerului. Nu cunoscusem persoane care se confruntă cu acest diagnostic, nu știam ce luptă duc și câtă suferință poartă. Avea să aflu mai târziu, când a fost diagnosticat fratele meu și aici a fost al doilea moment. Nu am avut de ales, de fapt de fiecare dată avem de ales, doar că eu am văzut doar o singură cale și anume să merg mai departe cu convingerea că peste ani vom sărbători doar VIAȚA!
Zâmbetele oamenilor, reușita de a-i ajuta și de a fi parte din ceva măreț și anume viața!
Contactul cu oamenii care ne cer ajutorul. Nu prea aproape, ca să nu te afecteze, nu prea departe, ca să nu pierzi legătura emoțională cu ei. Dacă nu găsești echilibrul între aceste două aspecte, riști să te cufunzi în durerea lor și să nu mai fii în stare să ajuți pe alții. Psihologic, sunt foarte grele toate aceste destine. Unele te marchează pe viață și, oricât ai căuta un echilibru, tot ceva se va rupe în tine cu fiecare caz dureros.
Oamenii și activitățile de binefacere m-au făcut să văd viața cu alți ochi. E mai dur să privești prin suferință, dar e adevărul pe care mulți îl neglijează. Nu voi regreta niciodată această cale, și anume pentru că mi-a deschis ochii la cine vreau să fiu și cum să-mi trăiesc viața.
Da și iar da! Fetița mea merge prin sate de la vârsta de 3 luni, bineînțeles nu a avut de ales). Însă, sper să meargă pe urmele mele. Și chiar dacă nu o va face, știu sigur că ceea ce vede pe perioada ei de creștere o va marca și își va pune amprenta în ceea ce va fi ca om. Vreau să fie un om bun, atât!
Cel mai mare regret este legat de pierderea oamenilor care se adresează după ajutor, neputința de a-i salva. Uneori e prea târziu, alteori nu ne descurcăm cu colectarea fondurilor și finalul e același. Dacă oamenii ar conștientiza că nu contează mărimea donației dar valoarea ei, atunci am avea lume ajutată mult mai multă. Nu trebuie să fii bogat să ajuți, dar trebuie să o faci din inimă și conștient, de ajutor vom avea nevoie toți pe parcursul vieții și aici nu mă refer doar la cel financiar.
Desigur, încă mai învăț de la oameni. Am norocul să fiu o ambițioasă și să trag de mine pentru a-i cunoaște pe cei mai buni. Anul trecut am organizat ediția a 2-a a evenimentului “Frumusețe fără limite” unde am avut ca gazdă pe Andreea Marin. Să o vezi în culise și să organizezi un eveniment unde o ai ca invitat este o porție bună de inspirație, motivare și învățare.
Cea mai bună lecție este că nimeni nu este asigurat cu ziua de mâine. Conștientizarea acestui lucru, trăirea vieții cu adevărat și ajutarea celui de alături ar face din traiul pe pământ un loc mai bun.
Încă mai caut un echilibru, dar am conștientizat de ceva timp că această activitate este una solicitantă și de foarte multe fără un grafic de muncă stabil. Unde e vorba de viață și moarte, nu poate fi loc de grafic de lucru, din păcate boala nu așteaptă să-ți faci somnul de frumusețe. Dar sunt și eu om și atunci când nu mai pot, mă opresc și-mi dau timp să mă refac.
Familia, călătoriile, cărțile, prietenii. Încerc să-mi trăiesc ziua cu intensitate maximă, să-i dăruiesc copilului meu amintiri pe viață. Vreau să-și amintească de mine prin prisma a ceea ce am făcut-o să simtă, dar nu prin ceea ce i-am dat material.

Să se înarmeze cu răbdare și să fie puternice. Viața e dură și o vor vedea prin prisma activității, dar viața e și superbă și o vor cunoaște-o prin prisma oamenilor!
Să le mulțumesc că SUNT! Alături de mine, alături de cei pe care îi ajut, alături de cei în care cred. Nu făceam gram de activitate dacă nu eram susținută și încurajată, dacă oamenii nu aveau încredere în mine. Am luptat pentru un loc în inima voastră și sper să nu vă dezamăgesc. Ajutorul vostru, indiferent de mărime, are un scop nobil, cel de a schimba și salva vieți. Să nu renunțați la acest scop.