Despre teatru și puterea rolurilor

de Ludmila Gheorghița , RadarXpert

Actorie

Suntem super bucuroși să o avem azi în paginile noastre pe Ludmila Gheorghiță – omul care trăiește teatrul, nu doar îl joacă. Cu titlul de Artistă a Poporului și o colecție de premii în CV,  Ludmila rămâne, înainte de toate, o fire autentică și caldă. În rândurile care urmează, descoperiți cum îmbină pasiunea cu rigurozitatea și ce o motivează cu adevărat pe scenă… și dincolo de ea.

Suntem onorați să vă avem aici. Să începem prin a ne cunoaște mai bine.

În primul rând, vă mulțumesc pentru propunerea de a participa la proiectul Dvs. Sunt onorată! Să mă prezint: sunt Ludmila Gheorghița, actriță la Teatrul Național Satiricus Ion Luca Caragiale din Chișinău. Am 50 de ani și sunt mama unui băiat, Cristian. 

Care sunt cele mai memorabile momente din cariera dvs. de până acum și care sunt rolurile care v-au marcat cel mai mult?

Activez în teatru din 1990, de la înființarea Teatrului Satiricus. În acești peste 30 de ani de carieră am avut șansa să fiu distribuită în multe spectacole din repertoriu, unele cu o viață scenică de durată. Ceea ce dovedește calitatea artistică a spectacolelor noastre, fapt de care suntem mândri. Viața unui actor abundă de evenimente, momente frumoase, interesante, peripeții, dar și muncă asiduă. Și, desigur, cele mai memorabile momente au fost și sunt legate atât de procesul de creare a unui spectacol, rol, cât și de rezultatul finit: momentul adevărului este ieșirea la rampă, în scenă, în fața spectatorului. 

Cele mai frumoase emoții le trăiești întotdeauna alături de colegi. Și pentru mine darul suprem a fost să îi am colegi de scenă, de teatru, pe minunații (și din păcate deja regretații) Mihai Curagău, Valeriu Cazacu, Vasile Tabârța, Ion Popescu, care mi-au fost mai mult decât colegi - au fost buni profesori, îndrumători, mentori în primii mei pași pe scenă teatrului. 

Experiența și înțelepciunea lor ne-a fost școală de neprețuit, căci au împărtășit din ele cu generozitate cu noi, colegii mai tineri. Am trăit momente unice, momente comice, momente dramatice împreună. Aș spune că tot ceea ce au pus la baza educației mele părinții - respect, disciplină, atitudine, asumare, dăruire, dar întâi de toate dragostea față de meseria pe care am ales-o, față de Teatru - acestea sunt valorile mele și principiile după care mă ghidez atât în viață cât și în Teatru.

Care sunt valorile și principiile care vă ghidează în munca dvs.?

În munca mea, sunt ghidată de câteva valori fundamentale: respectul pentru meserie și pentru publicul meu, sinceritatea în tot ceea ce fac și dăruirea completă. Cred că un actor nu trebuie doar să joace un rol, ci să-l simtă, să-l trăiască. Și mai cred că fiecare spectacol este o oportunitate de a comunica emoție, de a crea o legătură autentică cu cei care ne privesc.

Un alt principiu important pentru mine este profesionalismul. Indiferent de rol sau de dimensiunea scenei, trebuie să fii constant și responsabil față de ceea ce oferi. Nu există loc pentru superficialitate în acest domeniu, doar pentru muncă grea și dedicare.

Pentru mine, teatrul începe cu respect – pentru text, pentru regizor, pentru colegi și, bineînțeles, pentru public. Învățăm mereu unii de la alții, iar disciplina pe care o cere fiecare repetiție e fundația pe care clădesc un rol autentic.

Cum vă selectați rolurile și ce criterii folosiți pentru a decide dacă un proiect este potrivit pentru dvs.?

Indiferent de domeniul pe care îl profesezi, toate aceste calități le consider absolut necesare. Aș fi fost curioasă să îmi pot selecta rolurile pe care să le joc, dar în lumea Teatrului lucrurile funcționează altfel. Un actor nu prea are cum să își selecteze rolurile. De regulă, el este distribuit într-un anumit rol din spectacol (sau film, dar aici e puțin diferit), de către regizor. Și atunci tot ce trebuie să facă este să își asume cu seriozitate și profesionalism personajul, să facă tot ce depinde de el pentru a realiza un rol, un caracter cât mai reușit și apropiat de cerințele și viziunea per ansamblu ale regizorului asupra acelui rol, spectacol. Rolurile de caracter sunt, de regulă, cele mai râvnite de către actori. 

Ce anume vă atrage cel mai mult în interpretarea rolurilor de caracter?

Sunt roluri care te provoacă, te împing să îți testezi limitele, să descoperi ce nou ai putea aduce caracterului unui anumit personaj. Prin ce ai putea fi tu mai inventiv, ce note interioare ai putea descoperi interpretând acel rol. Trecându-l, totodată, prin filtrul propriului caracter, asumându-l, făcând să fie cât mai al tău, mai autentic. Și dacă îți reușește este întotdeauna o mare satisfacție. 

Cum reușiți să gestionați presiunea și responsabilitatea care vin odată cu interpretarea rolurilor de prim plan?

Nu știu dacă tocmai "presiune" este cuvântul potrivit pentru a caracteriza acest aspect. Asumarea și responsabilitatea sunt pentru mine criterii esențiale, care mă țin mereu în conexiune cu mine însămi, dar totodată cu rolul care mi-a fost încredințat. În primii ani de facultate viitorilor actori li se explică clar diferența între "a fi" și "a juca" un rol, un caracter. Și odată învățată această diferență nu o poți uita niciodată. 

E binecunoscută sintagma "Nu există roluri mari sau mici, există actori mari și mici", și referitor la aceasta vreau să cred că tot ce mi-a fost încredințat să interpretez în teatru de către regizorii cu care am colaborat, am făcut-o asumat, responsabil și cu dăruire, indiferent de amploarea rolului.

Cum reușiți să vă păstrați autenticitatea și să vă exprimați individualitatea într-o lume care tinde să promoveze idealuri estetice omogene? 

Ca femeie, dar și ca actriță, am fost întotdeauna adeptă a naturalității, esteticii și eleganței simple. Bineînțeles, fiecare e liber să decidă cum și cât să intervină în aspectul său exterior, iar medicina estetică modernă a evoluat foarte mult și din punct de vedere al tehnologiei aplicate. Aici depinde deja de criteriile de frumusețe ale fiecărei persoane. 

În ceea ce mă privește prefer să nu intervin decât foarte puțin în a-mi menține sănătatea pielii și estetica chipului, apelând doar la unele proceduri cosmetice cu aparatură modernă sau masaj facial, măști care se potrivesc tipului pielii mele. 

Duc un mod de viață pe cât posibil sănătos, fiind vegană de circa 15 - 16 ani și remarc beneficiile acestui tip de alimentație asupra organismului meu, dar și al aspectului fizic. Acceptarea, grija, respectul de sine - acestea ar fi sfaturile mele celor ce se confruntă cu probleme de acest gen. 

Care ar fi mesajul dvs. pentru tinerii care se confruntă cu dificultăți în acceptarea propriei frumuseți?

Frumusețea e în ochii privitorului. Frumusețea este un criteriu foarte subiectiv, iar dacă este să-mi exprim părerea - frumusețea vine din interior. 

Căutați să vă iubiți pentru ceva ce nu se vede pe dinafară; o anumită trăsătură de caracter, un anumit talent pe care îl aveți, pentru faptul că sunteți unici și irepetabili.

Care sunt modelele dvs. de feminitate și frumusețe în industria artistică și cum v-au influențat ele? 

Am știut întotdeauna să apreciez frumusețea deopotrivă cu talentul în lumea artistică. Dar nu mi-am creat idoli și nu am încercat să fiu ca altcineva. Până la urmă, ceea ce eu consider a fi frumos, altcineva ar cataloga drept antipod. De aceea totul e individual și la acest capitol. Am admirat frumusețea, naturalitatea și feminitatea Monicăi Bellucci, pe Catherine Deneuve cu frumusețea ei rafinată și aristocrată, Meryl Streep pentru mine este o frumusețe deosebită, plină de caracter, personalitate și talent, Michelle Phiffer cu frumusețea ei fragilă și surâs angelic…șirul ar putea continua, însă faptul că le apreciez în mod deosebit pe aceste personalități nu m-a făcut niciodată să vreau să le imit. De multe ori când mi se adresează această întrebare, mă face să mă gândesc că sunt încă atâtea roluri nejucate și care mă așteaptă! Dar lăsând gluma la o parte chiar nu visez la un anumit rol.

Ce roluri v-ați dori să interpretați în viitor și de ce? 

În cariera unui actor un mare rol realizat și devenit legendă e o șansă unică. Regizorii vin cu propunerea, și tot ce mi-aș dori ar fi să am parte de noi experiențe care mi-ar dezvălui ceva de ce nu am avut parte încă. Un lucru e sigur: toate viitoarele roluri mă voi strădui să le creez și să le joc cu la fel de multă dăruire! Așa că, să plouă cu propuneri!!! 

Aveți hobby-uri sau pasiuni care vă ajută să vă exprimați și să vă relaxați în afara muncii?

Pe lângă momentele frumoase pe care le vede publicul spectator, viața unui actor e plină de stres, muncă asiduă, nopți nedormite. Și ca să reușesc să fiu în formă maximă am nevoie de timpul meu, de plăcerile mele în clipe de repaus. Mă ajută foarte mult Yoga pe care o practic de vreo 15 ani. Fără fanatism, dar cu regularitate și conștientizat. Yoga mă ajută și în plan fizic, și în plan psiho-emotional. De asemenea îmi place să mă scufund în lecturi, deseori mă las dusă de val și de atmosfera unei lucrări, dacă o găsesc captivantă pot și să mă lipsesc de somn, ca să o finalizez. Iar din 2015 am descoperit pentru mine Tango-ul Argentinian și de atunci îl practic cu foarte multă pasiune și bucurie. 

Tango-ul este o întreagă cultură, este Patrimoniu Mondial UNESCO și faptul că avem în Chișinău o școală unde putem să-l învățăm este o nespusă fericire! E vorba de școala Tango Argentina Moldova, a cărei elevă sunt și eu. Aici îmi trăiesc emoțiile altfel decât pe scenă, aici am parte de monologuri interioare și de îmbrățișări din cele mai calde și profunde. E realitatea mea paralelă, dacă doriți. 

Cum vă raportați la ideea de a fi un model și o sursă de inspirație pentru alte femei?

A fi sursă de inspirație pentru altcineva ar însemna să atingi un nivel extrem de înalt în domeniul pe care îl profesezi sau în societate. Or, eu nu consider că sunt în niciunul dintre acestea.. Poate că aș fi onorată, fără îndoială, dacă aș ști că pot fi pentru cineva sursă de inspirație. Asta m-ar și obliga să fac lucrurile și mai bine, perfectionista din mine ar fi conectată la maxim.

Ce idee sau mesaj ați dori să împărtășiți cu cei care vă citesc?

Fiți autentici. Fiți individuumuri. Fiți încrezători în puterile proprii. Faceți lucrurile cu dragoste, dedicare și pasiune. Inspiră-vă de la oameni frumoși, de la natură, iubiți animalele, oamenii, viața! Mergeți la teatru, la film, la expoziții de artă, citiți, dansați și nu încetați niciodată să visați!